Tur cicloturistic pe Dunăre:
De la izvor la Viena

În perioada 19 - 28 iulie 2024 am plecat în aventură, pedalând în tandem cu Dunărea!

Ziua 1 - Vineri, 19 iulie 2024,
Un grup de 14 iubitori ai cicloturismului, cu vârste de la 16 la 64 ani, ne-am adunat din toată țara (Cluj-Napoca, București, Buzău, Iași, Oradea, Caransebeș și Gherla), am încărcat bicicletele pe remorcă și am pornit spre izvoarele Dunării, în Germania! În drumul nostru am traversat Ungaria, unde am oprit doar pentru a savura câte un gulaș sau o supă de usturoi. Seara am poposit în capitala Slovaciei, Bratislava, la pensiunea Cozy Rooms, care avea curte interioara , astfel încât am putut parca remorca cu bicicletele în siguranță. Am ieșit toată gașca la o plimbare de seară pe faleza Dunării și prin centrul vechi, descoperind un oraș vibrant, cu o mulțime de tineri, oameni veseli, terase pline și prețuri decente la restaurante. Am încheiat seara cu o bere locală și cu gândul la aventura ce urmează!

Ziua 2 - Sâmbătă, 20 iulie 2024,
Am pornit dimineață din Bratislava și în câțiva km am intrat în Austria! Peisajul devenea din ce în ce mai verde, iar temperatura nu mai era caniculară! Am traversat repede țara și am intrat în Germania prin zona Passau. De aici până la Villingen mai aveam de străbătut 450 km. Am ajuns spre seară la pensiunea Landgasthof Ritter, specific nemțească și cu o terasă superbă chiar în centrul satului. Aici am fost plăcut surprinși descoperind că aproape tot staful pensiunii era format din românce, astfel că limba română a răsunat neoș pe toată terasa restaurantului. Venind de la caniculă, am găsit pe asfințit, o temperatură de 17 grade, numai bună de relaxare pe terasă și de servit o cină specifică, stropită cu bere germană de calitate!

Ziua 3 - Duminică, 21 iulie 2024,
Am plecat să servim micul dejun în orășelul de lângă pensiune, la o brutărie-patiserie (Backerei, cum zic germanii), deoarece la pensiune nu serveau micul dejun duminica. De altfel duminica, în Germania și Austria nu prea găsești deschise nici magazine alimentare. După micul dejun, ne-am mai deplasat cu mașina 40 km , până în Munții Pădurea Neagră, de unde izvorăște pârâul Breg (care unindu-se cu pârâul Brigach, formează Dunărea). Pe perioada deplasării cu mașina a început să plouă, iar afară era destul de răcoare, ceea ce a început să-i sperie pe unii dintre noi...Ajunși în parcarea restaurantului amenajat lângă izvorul Bregului, ca prin minune ploaia s-a oprit și chiar au apărut razele soarelui printre nori...de altfel nu e prima dată când în excursiile noastre avem un astfel de noroc! Voioși, am coborât la izvorul Dunării și am încropit o ședință foto, iar grupul nostru vocal și exuberant a devenit centrul de interes al turiștilor, care ne întrebau dacă am venit pe biciclete din România și care e itinerariul nostru. Am fost plăcut surprinși să constatăm că mare parte dintre vizitatori erau români și care erau bucuroși la vederea mini-drapelului pe care Gigi îl purta atașat de rucsac. Izvorul Bregului este amenajat minimalist , dar cu bun gust, pe un stan de piatră fiind încrustată și o hartă a Dunării, de la izvoare până la vărsare. Studiind-o am realizat ce norocoși suntem noi cu cel mai lung curs al fluviului pe teritoriul nostru, însă cât de puțin beneficiem de acest lucru...poate pe viitor vom exploata mai mult acest fapt, cel puțin la nivel turistic.

Am coborât bicicletele de pe remorcă (unele electrice, altele clasice) și am dat startul aventurii cicloturistice, de-a lungul cursului Dunării. Am început cu o coborâre mai accentuată, apoi mai domoală , pe drum de asfalt. După aproximativ 10 km a apărut pista de biciclete, macadam și pietriș, care șerpuia de-a lungul râului Breg, cu apă limpede de munte. Peisajul natural deluros, de o culoare verde-crud, completat de peisajul rural armonios (mult lemn și toate casele vopsite în aceleași nuanțe și acoperite cu țiglă de aceeași culoare), ne dădea o stare faină de relaxare. Temperatura era ideală pentru pedalat (22-23 grade), cu soare, aerul curat, atmosfera grupului jovială , astfel că eram în cel mai potrivit loc pentru cicloturism!

Pe nesimțite am ajuns în orășelul Donaueschingen, unde, în pădurea de deasupra orașului era amenajată o scenă unde fanfara cânta muzică tradițională, atrăgându-ne ca un magnet. Odată ajunși în incintă ne-am bucurat de umbră și de odihna la mesele luate cu asalt de către localnici. Am încercat cârnații locali (nu foarte buni) și ne-am răcorit cu bere locală (cu adevărat delicioasă). Un localnic de la masa alăturată ne-a auzit vorbind și ne-a abordat zicând că lucrează în IT la o companie care are sedii și în România și că a fost de mai multe ori în țara noastră și că îi place foarte mult România... Adevărul e că, cu cât călătorești mai mult descoperi părțile bune ale țării noastre (poți face comparații) și începi să îți iubești țara mai mult!

Am călărit apoi bicicletele până în cochetul parc al castelului Furstenberg, unde se află amenajată o fântână imensă și foarte frumoasă, locul unde cele 2 râuri (Breg și Brigach) se unesc și de unde se consideră că ia naștere Dunărea. De aici până la vărsarea în Marea Neagră, fluviul parcurge aproximativ 2860 km, iar pe teritoriul țării noastre curge peste 1000 km...ceea ce ne-a făcut să ne simțim tare speciali. După ședința foto de la izvorul turistic al Dunării, am pornit în aval, pe pista de biciclete, din ce în ce mai aglomerată! Dunărea, de mărimea unui râu mic (un sfert cât Someșul Mic în Cluj-Napoca), e flancată de copaci, protejați cu sârmă de protecție împotriva castorilor, care sunt foarte numeroți în această zonă...de altfel se pot vedea și mini-baraje naturale construite de aceștia.

Pe măsură ce adunam km, peisajul devenea tot mai spectaculos, Dunărea șerpuind printre stânci calcaroase, iar pista de macadam trecea de pe un mal pe celălalt pe poduri înguste de lemn, precum în aventurile lui Indiana Jones.

Am ajuns spre seară în Fridingen an der Donau și ne-am cazat într-o pensiune (Bahnhof 123) amenajată la etajul superior al gării de tren. Proprietara era cam acră și tare circumspectă, așa că pe viitor vom ocoli această cazare!

Raportul zilei : 90 km și elevație însumată 400 m!

Ziua 4 - Luni, 22 iulie 2024,
Începem săptămâna explorând cu bicicletele cursul sălbatic al Dunării, pe trasel de macadam dintre Fridingen –Mengen, 60 km cu elevație de 500 m. Dimineață, după ce am pornit, au venit câțiva picuri de ploaie, dar cum vremea e după oameni, repede s-a răzbunat, iar soarele a apărut pentru a ne călăuzi încă într-o zi de aventură cicloturistică. Am făcut un popas binemeritat la o terasă superbă cu o panoramă idilică, pe la jumătatea traseului, unde ne-am răcorit cu berea germană atât de râvnită. După-amiază am ajuns la Castelul Sigmaringen, fieful dinastiei Hohenzollern, care a dat și regii României. După vizita castelului, ne-am plimbat pe cochetele străduțe ale orașului și am poposit la o înghețată delicioasă pe terasa unei cofetării cu tradiție. Apoi am cumpărat cele de trebuință de la un market și am încropit pe malul Dunării, un picnic câmpenesc delicios. Seara ne-a găsit în orășelul Mengen la MEN Hotel.

Ziua 5 - Marți, 23 iulie 2024
Am pornit dimineață pe biciclete, sub atenta supraveghere a unui echipaj de poliție care își făcea rondul, iar când ne-au văzut că ne pregătim de plecare au stat să se asigure că asta facem....chiar nu am înțeles de ce...dar poate numerele mașinilor de România le-au transmis ceva subliminal.

A fost ziua de pedalat, cea mai fadă (o vom scoate anul viitor din circuit), pedalând 90 km pe drum plat, uneori pe drum de mașini slab circulat. Am vizitat un muzeu al unei vechi fabrici de bere (1466) la Ehingen, iar apoi am savurat câte o bere produsă local, la o tersă tare cochetă, chiar lângă fabrică. Am ajuns după-amiază în Ulm și ne-am cazat la B&B Hotel, în partea nouă a orașului. Seara am ieșit la o plimbare prin centrul vechi, admirând cea mai înaltă catedrală din lume (161 m), superbă de altfel, construită în stil gotic în sec al XIV- lea. Stând pe o bancă în piața centrală , lângă Domul din Ulm și contemplând măreția catedralei, ne-am dat seama ce diferență enormă de tehnologie și putere financiară a fost în trecut între aceste locuri și locurile de unde venim noi...O diferență încă există dar nu este atât de proeminentă cum era în timpurile trecute, inclusiv în anii 90...acum diferența mai mare cred că e la capitolul educație (asta doare rău încă la noi)...Dar gata cu filosofia, că a venit ploaia și trebuie să ne adăpostim, astfel găsim o terasă pe malul unuia dintre canalele „a la Veneția” și rămânem acolo preț de o bere, pentru că la ora 23:00 majoritatea teraselor și restaurantelor se închid! De..., mâine e zi de muncă și economia germană are nevoie de cetățeni!

Ziua 6 - Miercuri, 24 iulie 2024
Începem ziua cu urcarea bicicletelor pe remorcă, operațiune care ne ia circa o jumătate de oră. Mă felicit pentru decizia de a cumpăra din Olanda, în această primăvară, 2 remorci special construite pentru transportul bicicletelor. Operațiunea de încărcare-descărcare e rapidă, iar bicicletele se transportă în siguranță! Îmi amintesc că în trecut am încercat diverse metode de transport însă niciuna nu era eficientă!

Ne deplasăm cu auto aproape 200 km , până la Pfforing! Descărcăm rapid bicicletele, chiar pe malul Dunării, iar o mașină cu număr de Germania , care trecea pe drum încetinește, iar șoferul strigă la noi în română: „Felicitări pentru ce faceți! De unde sunteți?”...Adevărul e că nu ai cum să rămâi impasibil la un grup de 14 cicliști, mai ales dacă și poartă drapelul țării tale de baștină...cu siguranță te furnică pe spinare! Încălecăm bicicletele și după câțiva km trecem pe lângă o cafenea cochetă cu terasă mare în față. Hop și noi pe terasă...și bine am făcut, pentru că aveau niște ștrudele cum nu am mai mâncat și o cafea peste medie la germani, care fie vorba între noi, nu prea se au cu cafeaua.

Pedalăm și peisajul devine tot mai spectaculos, cursul Dunării se îngustează printre munți, semn că ajungem la Mănăstirea Weltenburg, unde se produce bere încă de la 1050. Bem câte o bere în curtea interioară a abației, iar apoi mai pedalăm încă o jumătate de km, până la locul de îmbarcare pe vaporașul care ne va purta printre stânci până la Kelheim. Prețul biletului este 16 euro, iar cele 40 minute petrecute pe vapor sunt pline cu momente de voioșie și contemplare a peisajelor spectaculoase care se derulează.

Debarcăm în cochetul oraș Kelheim, cu un port impresionant, semn că de aici în aval, Dunărea e navigabilă pentru transportul naval de mărfuri. Servim un prânz întârziat la o terasă cu iz balcanic, într-un mic port de bărci, iar apoi ajungem în Regensburg, totalizând 70 km și 300 m elevație.

Ziua 7 - Joi, 25 iulie 2024.
Pentru că vrem să parcurgem pe bicicletă doar cele mai faine porțiuni ale traseului de la izvoare până la Viena , beneficiind de avantajul mașinilor de asistență, încărcăm din nou dimineață bicicletele pe remorcă și ne deplasăm 120 km cu auto până la Passau. Aici am debarcat bicicletele și am luat la pedale cochetul oraș. Am făcut o oprire mai lungă, la confluența celor 2 râuri (Inn, Ilz) și un fluviu (Dunărea), un loc cu totul spectaculos și care parcă sfidează legile chimiei: o bună distanță apele Dunării și Innului nu se amestecă, păstrându-și fiecare nuanța diferită de culoare. Fascinați de spectacolul naturii și dornici de a descoperi noi locuri, o luăm la pedale pe traseul Euro velo, pe partea stângă a Dunării și facem un popas doar la un magazin alimentar pentru a lua apă rece. Însă am dat de încă un magazin care nu are apă la frigider (nicic măcar la jumătate de litru)...astfel avem de ales între bere rece și apă călduță...și cam la acesați preț...ghici ce am ales? .

O dată cu avansarea în aval, Dunărea a crescut arătând deja ca un fluviu adevărat, însă și temperaturile vremii și numărul de cicloturiști au crescut (am întâlnit foarte multe grupuri mari de adolescenți, organizați, care pedalau cu bagaje, probabil în cadrul unor tabere). Am oprit la un baraj și am trecut pe partea cealaltă a fluviului peste barajul amenajat. La jumătatea barajului, pista era delimitată, semnalând astfel granița dintre cele 2 state : Germania și Austria. Începem să pedalăm în Austria, bucurându-ne de peisajul deluros din peajma cursului Dunării și de multitudinea de castele, cetăți și turnuri de apărare care erau amplasate pe vârfurile dealurilor împădurite. Am stabilit să facem pauza de prânz la un restaurant cu review-uri foarte bune, amplasat chiar pe șosea, lângă apă. Odată ajunși, ne-am bucurat că proprietara era de la Sângeorz Băi, dar strămutată o vreme în Banat, astfel că vorbea cu un mix de accent bănățeano-bistrițean. Mâncarea a fost bună (cu unele influențe ardelenești), la preț decent, însă nu se putea plăti cu cardul, cum de altfel am întâlnit în mai multe locuri și în Germania (la capitolul ăsta suntem cel puțin egal cu ei, dacă nu chiar stăm mai bine). Deoarece eram doar pe la jumătatea traseului, o mare parte dintre noi au ales să pună bicicletele pe remorcă pentru a ajunge la Linz și doar câțiva au continuat pe biciclete până la destinație, la pensoiunea Mama Muh, în centrul orașului. Cei care am ales să mergem cu mașina spre cazare, am facut o pauză și o drumeție de o oră dus-întors, ajungând astfel într-un loc cu o panoramă spectaculoasă asupra Dunării care face un cot de 180 grade, la Schlogen. Nu ne mai săturam să facem poze!

Am avut mare noroc că am prins ultimul loc de parcare în curtea interioară a hotelului...am intrat cu mașina cu remorcă pe o stradă plină cu terase, chiar am ridicat câțiva de la mese ca să putem vira, dar nu s-au supărat, ci din contră au apludat când am săltat puțin remorca cu brațele, pentru a facilita accesul pe poarta îngustă. Seara am ieșit la plimbare și am constatat că Linz este un oraș vibrant, tineresc, foarte cochet și cu o lume bună, rafinată și nu prea pestriță. Am remarcat, iar în zilele următoare ni s-a confirmat, că Austria are prețuri mai mari decât Germania, în special la bere, dar și la mâncare, iar calitatea și gustul berii austriece nu se compară cu cea germană (care e cu mult peste)...

Ziua 8 - Vineri, 26 iulie 2024
Ne bucurăm din nou de transportul auto până la Ybbs an der Donau, iar odată urcați pe biciclete, facem o primă oprire la muzeul bicicletei în localitate. Aici e o colecție privată de biciclete din toate epocile și cu utilități diferite (pt pompieri, pt copii, pt armată, etc), dar nu e ceva waw, iar intrarea nu e chiar ieftină- 8 euro/pers... cred ca așa ceva nu e foarte greu de realizat pentru un colecționar pasionat...Aștept să văd și la noi un astfel de muzeu!

Continuăm să pedalăm pe malul drept al Dunării până la Melk, unde intrăm în superbul oraș și urcăm la impresionanta mănăstire, care domină împrejurimile. Pornind din Melk, trecem podul pe partea stângă a fluviului și pătrundem într-una dintre cele ,mai spectaculoase și armonioase porțiuni ale traseului aventurii noastre cicloturistice: Valea Wachau! Astfel, traversăm prin vii și livezi, prin sate medievale, tot timpul pe malul Dunării care șerpuiește molcomă printre dealurile semețe. Facem popas pentru masa de prânz, pe terasa unui restaurant cu o priveliște de vis, iar apoi continuăm aventura până în Krems. Aici ne-am cazat la Orange Wings, un hotel nou, construit pe structură de metal și care are tot ce ai nevoie pentru un sejur scurt.

Ziua 9 - Sâmbătă, 27 iulie 2024.
Este ultima zi de pedalat, iar km acumulați se simt în pedale, la coborârea scărilor, la șezutul în fund și în perioadele de deplasare auto (gașca nu mai e gălăgioasă în mașină). Dar mai avem doar 40 km de pedalat, iar seara vom fi premiați cu o vizită în Viena, fosta capitală imperială a Habsburgilor. Începem pedalatul doar din Korneuburg, iar pe drumul până la intrarea în Viena mă gândeam, oare ce or fi simțit strămoșii noștri când veneau cu jalba în proțap să li se facă dreptate la împărat...Cu siguranță nu erau așa relaxați ca noi...Ne bucurăm de plajele întâlnite la periferia capitalei și intrăm cu picioarele în apă, însă nu zăbovim prea mult deoarece sunt locuri frecventate de nudiști, iar noi suntem în echipament sportiv și însoțiți de o copilă de 16 ani. Astfel, purcedem în Viena, folosind impresionanta infrastructură dedicată doar cicliștilor: poduri, pasaje, piste! Ajungem astfel până la Primărie, Hofburg și în Volksgarten. Este o zi fierbinte (noroc cu dozatoarele de apă rece și pedrea fină de apă revigorantă- care erau instalate destul de des pe străzi), cum nu am mai întâlnit de când am plecat din România, astfel că ne hotărâm să mâncăm de prânz iar apoi să mergem la hotel. Zis și făcut, poposim la o terasă lângă Mariahilferstrasse, unde proprietarii erau sârbi și serveau carne la grătar, cu kilu...așa că ne-am ghiftuit ca la târg! Am pedalat la Lenas Donau Hotel, chiar pe malul unui braț al Dunării, animat cu oameni la scăldat și cu zeci de ambarcațiuni, toate electrice sau cu vâsle. Astfel, după ce ne-am cazat și am pus bicicletele în încăperea destinată bagajelor, o mare parte dintre noi am coborât în spatele hotelului și ne-am bucurat de apa curată (în Dunăre nu era așa curată ca în canalul respectiv) și de atmosfera foarte faină care era în zonă. Ne-am bălăcit până spre seară, apoi am făcut câte un duș, ne-am schimbat în cele mai bune haine care le aveam la noi și am ieșit la plimbare pe centrul istoric al Vienei. Dacă tot ne-a prins ora 23:00 pe centru, am intrat la un club în Volksgarten să vedem care e atmosfera și cum se distrează vienezii. La început nu prea era lume, dar pe măsură ce se aglomera, atmosfera era tot mai încinsă, mai ales că discoteca avea mai multe terase și încăperi cu muzică și tematici diferite. La 1:00, când am părăsit noi clubul, la intrare era o coloană de tineri care voiau să intre, lungă de peste 50 m. Fain la Viena și noaptea, mai ales că metrourile circulă la 15 min, astfel că a fost foarte simplu și ieftin să ajungem la cazare.

Ziua 10 - duminică, 28 iulie 2024
Am servit micul dejun la hotel, iar apoi am încărcat bicicletele pe remorcă! Ne-am luat rămas bun de la Dunăre și am pornit spre casă încheind o aventură faină, pe care o vom repeta și anul viitor, cu mici îmbunătățiri! Trăiască cicloturismul și noi pe lângă el!

La ce să te aștepți de la tură?